Când cuvintele ne năpădesc încercăm să comunicăm, să le organizăm puţin, e ca şi cum ne-am da părul din ochi. Rămâne în dezordine, dacă l-a bătut rău vântul, dar vedem puţin mai clar lumea din jur. Eventual.
Aşa apare încă un blog, în încercarea de a privi, prin cuvinte, mai mult spre cer decât spre pământ, desigur printre părul care intră în ochi (dezamăgiri, supărări, sâcâieli, griji, mizerii cotidiene).