Gând despre dezamăgire

S-ar putea crede că dezamăgirea este un atribut al adolescenţei, al lipsei de maturitate altfel spus. Ori dezamăgirea este universală, ori nu ne maturizăm nicicând, rămânând veşnic un subiect al oscilaţiilor şi a aşteptărilor neîmplinite de ceilalţi.
Dar ce se întâmplă când chiar noi dezamăgim, fără să vrem, fără să putem să facem altfel, conştienţi sau nu, dar devastând alte suflete crude, necoapte, adolescentine într-un mod vecin cu puritatea?
Ce se întâmplă când nu mai reuşeşti să exprimi nimic, nici părere de rău, nici fire, nici neştire.
Celor pe care i-am dezamăgit le-aş spune atât: "iartă-mă, de poţi!"