duminică, 6 iunie 2010

PechaKucha Night la Bucureşti

Ştiţi ce este Pecha Kucha Night?

Un cadru informal, non-profit, perfect pentru ca fiecare să îşi poată prezenta ideile, creaţia, planurile, istoria personală sau emoţiile pe un subiect care îl interesează. Formatul acestui tip de prezentare este 20x20, adică 20 de diapozitive/slide-uri/imagini succesive care durează fiecare câte 20 de secunde, timp în care pot fi comentate și explicate.

Avem bucuria de a fi organizatorii acestui eveniment la Bucureşti, prima PechaKucha Night din orașul de pe malul Dâmboviței urmând să aibă loc la începutul lui Septembrie.

Dacă vă interesează subiectul (fie ca potenţiali prezentatori, fie ca simpli spectatori), puteţi subscrie pentru primirea de informaţii la http://pecha-kucha.org/register. De asemenea puteţi trimite comentarii de orice fel sau vă puteţi înscrie ca posibil prezentator în secţiunea enquiry a site-ului dedicat http://pecha-kucha.org/night/bucharest/.

Împreună putem face din acest eveniment un moment de referință în viața culturală și socială bucureșteană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu