sâmbătă, 17 iulie 2010

Pecha Kucha Night - morning after

Ce a fost atat de fain la PechaKucha Night? Prezentările, oamenii, locul, atmosfera, vinul. Totul, chiar și imperfecțiunile, care au dat culoare și veridicitate momentului.

A rezultat într-adevăr ceva ce n-a mai fost pe la noi: și spectacol, și conferință, și tehnic, și artă, și în joacă, și serios.


Că se pot găsi cusururi, ca în orice, e sigur, dar asta nu diminuează cu nimic reușita momentului. Cei ce nu au venit nu știu măcar ce au pierdut. Cei care au preferat să prezinte la ediția următoare, sunt deja nerăbdători.


Iar noi, organizatorii, ne bucurăm o dată în plus de faptul că ideea a început să prindă rădăcini și că am întâlnit oameni suficient de deschiși la nou pentru a deveni parte, alături de noi, a acestui maraton organizatoric de numai trei săptămâni. Mulțumiri tuturor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu