vineri, 15 aprilie 2011

Pentru că ne pasă


Sâmbătă 16 Aprilie suntem onorați să fim parte a unui eveniment special în format PechaKucha, dedicat victimelor cutremurului din Japonia din data de 11 Martie. Prezentările vor face înconjurul lumii, desfășurându-se în multe din cele peste 400 de orașe în care spiritul Pecha Kucha  a pătruns. La inițiativa „japonezilor” Klein & Dytham, cei care au introdus în lumea designului sistemul de prezentări 20 de imagini x 20 de secunde, ne vom reuni acum pentru a le oferi la rândul nostru solidaritatea, liniștea, forța și inspirația de care au nevoie.

Prin organizația Architecture for Humanity, mișcarea Pecha Kucha va contribui în felul ei la proiectul vast pe care îl reprezintă acum reconstrucția zonelor afectate de cutremur și de urmările sale dezastruoase. Eventualele dvs. donații în contul acestei fundații vor fi folosite la fel de judicios ca și donațiile colectate în scopul construirii unei școli în Haiti, o altă țară grav afectată de același tip de calamitate naturală.

Au răspuns alături de noi acestei solicitări Centrul de Studii Româno-Japoneze,  Universitatea Româno-Americană în cadrul căreia acesta activează, precum și o serie de prezentatori entuziaști care vă vor încânta cu mesajul și diversitatea proiectelor lor.

Vă așteptăm așadar sâmbătă 16 aprilie, începând cu orele 16.00, în Amfiteatrul Jean Monnet al acestei Universități (B-dul Expoziției Nr.1B), sala 310, etaj III.
Intrarea este liberă. Dat fiind ca evenimentul va fi transmis live prin internet, v-am ruga să fiți punctuali.



Eveniment organizat în colaborare cu Centrul de Studii Româno-Japonez

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu