Domestice

Acum nu mai departe de 3 ani folosirea bucatăriei mi se părea complet lipsită de interes, ca să nu folosesc vorbe mai grele, cum ar fi: umilitoare, degradantă, o modalitate sigură de prostire, de înţepenire a abilităţilor de gândire. Recunosc şi regret, astfel de etichetări îşi au nefericita origine în traumele unei copilării presărate cu misogini în rândul persoanelor cu influență asupra dezvoltării emoţionale a copilului şi adolescentului care am fost. Şi nu, această opinie nu o răsfrângeam asupra altor persoane, ci doar mi se părea că dacă ar fi fost ca eu să petrec timpul în bucătărie, m-aș fi prostit continuu şi negreşit. Sigur, făceam asta ca o necesitate ce ținea de nevoile elementare de supravieţuire şi de hrănire a copiilor.

Nu ştiu însă cum, chiar nu îmi amintesc, într-o seară mi-a venit aşa un chef să fac o reteţă de pâine cu făină semolina, seminţe şi fructe uscate. Ignoranţa e larg răspândită la toate nivelele, aşa că prin făina semolina, am înţeles gris de grâu. Departe sau nu de adevăr cu această noţiune, pâinea a ieşit relativ buna, deşi tare şi inestetică, doar habar nu am avut ce inseamnă frământarea unui aluat, câtă drojdie se pune şi cum e cu dospitul. Practic putem aproxima ca m-am ridicat de la calculator şi m-am apucat de pâine. Ce putea ieşi? Totuşi copiii au găsit-o mâncabilă şi au onorat-o cu pofta şi intereseul lor, aşa că experiementul a fost repetat, reproducându-se pietrele comestibile, cu formă hibridă, sugerând oarecum bagheta, precum şi o varietate de pâine albă crescută într-un vas de lut, dar cam necoaptă.

"Intelectualul" abordează însă teoretic și cele mai practice lucruri. Căutarea de informaţii m-a dus încet-încet la întrezărirea unei întregi lumi, pline de teorii, semnificaţii, tehnici, unelte specifice, oameni talentaţi şi pasionaţi de ceea ce fac. Aşa am ajuns să-mi cresc propriul animal de casă, maiaua. Şi iată că într-o zi de duminică, în ciuda unui cuptor pe gaz deloc propice şi urmare a adunării şi aplicării unor informaţii teoretice de încredere, am izbutit prima pâine şi destul de coaptă, şi destul de crescută, şi destul de aerată, şi gustoasă şi mai ales foarte sănătoasă. Care a provocat valuri de emoţie în familie, când a crescut în cuptor văzând cu ochii şi apoi a început a se rumeni.

Dar cum am ajuns în punctul de a folosi, ba chiar cu drag, bucătăria, ca să fac pâine? Să fie încurajările şi aşteptările mute ale copiilor, curioşi să guste pâinea plămădită în casă, cu maia hrănită periodic? Fericiţi să primească pâine sănătoasă în locul celei de la magazin? Probabil au avut şi ele un rol. Dar mai ales aş zice că am reuşit să depăşesc misoginele aprecieri care poziţionează femeia la coada cratiţei, ca nefiind în stare de mai mult. Am făcut multe altele, fac şi asta şi îmi permit chiar luxul de a regăsi bucurii simple și de a-mi face astfel plăcere.